miercuri, 12 decembrie 2012

Tema de documentare la anul II Arta Murala

Cautati


1. "Opera de arta in epoca reproducerii mecanice", Walter Benjamin (se gaseste in "Iluminari", Walter Benjamin, Ed. Idea Design & Pint, Cluj, 2011)

2. "Paragraphs on Conceptual Art", Sol Lewitt

http://www.tufts.edu/programs/mma/fah188/sol_lewitt/paragraphs%20on%20conceptual%20art.htm


3. Casablanca - Michael Curtiz (1942)

http://www.youtube.com/watch?v=pa-dGYjSq5k


Play it again, Sam - Woody Allen (1972)

http://movieclips.com/WfCF-play-it-again-sam-movie-allans-casablanca/


Identificati asemanari si deosebiri in cheie post-moderna.
Sa ne reamintim ce am discutat data trecuta referitor la post-modernismul in arhitectura si cum este el postulat/ descris de teoreticieni precum Charles Jencks.

Postmodernismul este caracterizat prin:
1. Ironie (gluma, poanta, spiritul ludic etc.)
2. Sprit parodic (persiflarea, ironizare unor opere din trecut)
3. Dubla codare (enunturi cu sensuri multimple si chiar contradictorii)
4. Eclectism (amestec stilistic)
5. Limbaj citational (adica cel care citeaza din alti autori sau adopta/mimeaza stilul altora autori)

Umberto Eco descrie ironia, limbajul citational (adica cel care citeaza din alti autori) si dubla codare in literatura postmoderna:

<<Raspunsul postmodern la modernitate consta in recunoasterea ca trecutul, de moment ce nu poate fi distrus, deoarece distrugerea sa ar insemna tacere, trebuie revizitat: dar nu cu inocenta, ci in mod ironic. Cred ca atitudinea postmoderna este ca aceea a unui barbat care iubeste o femeie foarte cultivata si care stie ca nu poate sa ii spuna "Te iubesc nebuneste" pentru ca stie ca si ea stie (si ca ea stie ca el stie) ca aceste cuvinte au fost deja scrise de Barbara Cartland (autoare engleza de romane de dragoste, 1901-2000). Dar exista o solutie. El poate sa ii spuna, "Asa cum ar zice Barbara Cartland, te iubesc nebuneste". In acest punct, evitand o inocenta falsa, enuntand clar ca nu mai este posibil sa vorbesti cu nevinovatie, el va fi spus, cu toate acestea, cea avea de zis femeii, ca o iubeste, dar o iubeste intr-o epoca a inocentei pierdute. Daca femeia iubita intra in acest joc, inseamna ca il accepta ca pe o declaratie de dragoste. Niciunul dintre vorbitori nu se vor simti inocenti, amandoi vor fi acceptat provocarea trecutului, a deja spusului care nu poate fi eliminat, amandoi vor juca in mod constient si cu placere jocul ironiei.... Dar amandoi vor fi vorbit cu succes despre dragoste.>>

Eco, Umberto - Reflections on The Name of the Rose, Minerva, London, 1994, pp. 67-68 (trad. n.)